Voluntariatul este o formă autentică de implicare socială, care, prin gesturi simple, poate genera schimbări majore, hrănind sufletul și contribuind la o lume mai bună, atât pentru cel care dăruiește, cât și pentru cel care primește. 

Pe parcursul lunii decembrie 2025, elevii clasei a XII-A „B”  din IP LT „Ștefan cel Mare”, inițiați de către Galina Melniciuc, psiholog/profesoară de educație pentru societate, au organizat activitate de voluntariat „Zâmbete de Crăciun”, oferind produse alimentare și produse de igienă celor 6 familii social- vulenrabile. Elevii și elevele clasei a XII-„B” au coloborat cu Consiliul Școlar al elevilor din liceu și au stabilit împreună planul acțiunii de voluntariat. Au fost implicate clasele a VI-a B, VII-a „B”, a VIII-a „B”, a IX-a „B”, a X-a „B” și a XI-a „B”.

În cadrul orelor de educație pentru societate elevii și elevele învață: voluntariatul reprezintă una dintre cele mai nobile modalități prin care oamenii își pot aduce contribuția la bunăstarea comunității. Fie că ajutăm persoane în vârstă, familii aflate în dificultate, copii sau protejăm mediul înconjurător, voluntariatul aduce o schimbare semnificativă în viața oamenilor și creează un sentiment de solidaritate în cadrul comunității.

Voluntariatul este conceput ca o oportunitate pentru cetăţeni, în special pentru tineri, pentru elevi de a obţine o experienţă inedită în viaţă şi de a fi apreciaţi pentru implicare dezinteresată în soluţionarea problemelor altor persoane sau ale comunităţii.