La data de 4 noiembrie 2026, elevii clasei a VII-a „A” de la IP Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare” au avut parte de o experiență educațională interesantă și utilă, în cadrul orei de Dezvoltare personală. Activitatea a fost realizată în colaborare cu reprezentanții Bibliotecii Raionale „Iulian Filip” din Drochia și a avut ca subiect educația mediatică, sub genericul „Stop! Nu distribui până nu verifici!”

              Pe parcursul întâlnirii, elevii au fost provocați să privească informațiile din mediul online cu mai multă atenție și responsabilitate. Prin exemple concrete și discuții interactive, aceștia au analizat modul în care apar știrile false, cum poate fi manipulată opinia publică și de ce nu este recomandat să distribuim imediat orice mesaj întâlnit pe rețelele de socializare.

          Un moment deosebit l-a constituit activitatea practică în echipe, în cadrul căreia elevii au devenit adevărați investigatori ai informației. Aceștia au analizat situații concrete, au identificat posibile indicii ale dezinformării și au exersat aplicarea regulii S.T.O.P., învățând să verifice sursa, tonul mesajului, dovezile prezentate și informațiile din alte surse credibile.

          Întâlnirea a demonstrat că educația mediatică nu înseamnă doar acumularea unor cunoștințe, ci și formarea unor deprinderi necesare în viața de zi cu zi: discernământ, prudență, responsabilitate și gândire critică.

Mulțumim doamnei Bejan Marina pentru implicare, deschidere și profesionalism! Am apreciat în mod deosebit colaborarea fructuoasă, comunicarea eficientă și modul atractiv în care a reușit să-i antreneze pe elevi în activitățile propuse.

       Activitatea a oferit elevilor nu doar informații noi, ci și un îndemn important pentru comportamentul lor în mediul digital: să nu creadă tot ce citesc, să verifice înainte de a distribui și să fie utilizatori responsabili ai informației.

 

Dirigintă: Șalota Tatiana