Telefon de contact
+ 373 252 2-61-83
Autor: Caba Daniela
Postat pe data de 17-03-2020, 17:38
Este un adevăr arhicunoscut că cititul dezvoltă creativitatea, gândirea, spiritul critic, e o formă
de învățare și dezvoltare spirituală.
Cărțile înseamnă informații, noi cunoștințe, sunt o formă de comunicare, în ele găsim
îțelepciune, morală, dragoste, credință, adevăr, milă, bunătate. Ele sunt făuritoare de
personalități, iar cu fiecare carte citită mai descoperim câte ceva și trăim o nouă experiență.
Astfel plăcerea lecturii trebuie insuflată de la vârsta cea mai fragedă. În acest scop a fost
organizată o vizită a copiilor a IET nr. 9 „Mărțișor” din grupele „Luceafărul” și „Ghiocel” la
biblioteca IPLT „Ștefan cel Mare”.
Picii au inundat cu glăsicioarele lor sala bibliotecii, întrecându-se la recitat poezii, la spus
proverbe și ghicitori despre măria sa cartea.
Au avut posibilitatea să răsfoiască cărțile viu colorate, să observe, cu o nesecată curiozitate
aranjarea acestora pe raft, să vadă cea mai mică și mai mare carte din biblioteca noastră, am
înscenat jocul Ghici al cui e obiectul , iar la final am discutat despre regulile de păstrare a
cărților.
Vizita a trezit impresii de neuitat îm sufletele picilor, și dorința de a învăța să citească cât
mai repede pentrua putea lectura cărțile răsfoite.
| L | Ma | Mi | J | V | S | D |
|---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 31 | 1 | 2 | 3 | 4 |
5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 |