În perioada 1 aprilie-30 aprilie 2021 s-a desfășurat Lunarul ecologic cu genericul ,,Natura – centrul de sănătate al  viitorului ” desfășurat online, coordonat de profesoara de biologie Parasca Stela în comun acord cu elevii cl.V-XII, profesorii de geografie și personalul nedidactic.

       Pe parcursul acestei luni elevii au realizat o serie de acţiuni prin care să promoveze protejarea naturii şi a tot ce ne înconjoară. Vedeţi în continuare graficul activităţilor:

 

         Ideea că natura și sănătatea umană sunt strâns legate pare evidentă; însă, transpunerea acesteia reprezintă o provocare. În cadrul acestui Lunar Ecologic s-a discutat despre noi dovezi cu privire la necesitatea ca departamentele de mediu și de sănătate să colaboreze în vederea identificării soluțiilor.

      Elevii au participat la dobândirea deprinderilor de a trata cu grijă, a acorda atenție oricărui colț de natură, sesizând importanța, frumusețea și unicitatea lui.

      Promovarea de către fiecare elev participant la proiect a mentalității de adoptare a unei atitudini ecologiste în activitățile cotidiene.

       Manifestarea inițiativei personale și dezvoltarea încrederii în forțele proprii, prin propuneri, acțiuni și comportamente:

  • Prin cultivarea și îngrijirea unui copac sau plantă;
  • Îngrijirea păsărilor, animalelor;
  • Curățirea terenurilor;

       Prin aceste măsuri se încearcă de a sensibiliza tânăra generație prin dragoste pentru un mediu ecologic și implicare masivă în procesul protejării mediului înconjurător. Planeta verde a devenit o întindere locuită de oameni, o întindere până mai ieri imaculată care azi se zbate sub povara nepăsării noastre.       

      Majoritatea elevilor au realizat lucrări în grădină manifestând o atitudine grijulie față de mediul înconjurător și inițiind video-uri cu mesaje interesante, prezentări PP, pliante informative, poezii. La fel și personalul nedidactic din cadrul instituției au inițiat activitatea de salubrizare în scopul amenajării teritoriului liceului și menținerea curățeniei.

S-a încurajat participarea elevilor prin note la disciplina biologie.

      Toate acțiunile de mediu și de formare ecologică, diversele activități educative cu conținut ecologic, organizate în perioada dată, orientează școala spre acțiuni constructive ale tinerei generații în vederea utilizării raționale a resurselor naturale, astfel favorizând adaptarea și integrarea elevilor la condițiile reale ale vieții, aflate  mereu în schimbare.

 

 

Se evidențiază elevii creativi:

Moldovan Alexandra cl.VI ,,B” – video -  repartizarea pliantelor informative.

Stegaru Valeria cl. VI ,,B  – pliant informativ ,,Ajutați natura”

Vataman Irina și Dumitru cl.VI ,,B” – video ,,Să facem pământul să zâmbească”

Teacă Valeria cl. VII ,,A”  video – acțiuni de ocrotire a naturii

Samson  Daniela cl.X ,,B”  video – acțiuni de salubrizare

Cojocari Dumitrița și Buimestru Anastasia cl.XII ,,B” – proiect ,,ECOmunitatea mea”

Stavenschi Iuliana cl.XII ,,B”  Eco filmuleț – ,,Nu avem PLANeta B”

 

în cadrul cu genericul:

,,Natura-centrul de sănătate al viitorului”

desfășurat online

perioada 01.04.2021 – 30.04.2021

 

Nr.

Termen de realizare

Conținutul activităților

Responsabil

 

 

1.

 

 

07.04.2021

 

Subiectul: ,,Ziua Mondială a sănătății ”

                          (cl.V-XII-a)

Căutăm tinere talente: prezentarea unui video, pliante informative, recitarea unei poezii despre  sănătate (video).

 

Parasca S.

 (prof. de biologie)

 

 

 

2.

 

22.04.2019

 

Să facem pământul să zâmbească

(Mesaje și Foto cu diverse acțiuni de ocrotire a naturii: sădirea copacilor, plantarea florilor, văruitul copacilor etc.)            (cl.V-XII-a)

Profesorii de biologie, geografie

 

3.

 

19.04.21-24.04.21

       ,,Gândim global,acționăm local.”

               Prezentare Power Point  sau video

,,Poluarea centrelor urbane”

,,Poluarea atmosferei”

(cl. IX-a)

Parasca S.

(prof. de biologie)

4.

26.04.2021

Cel mai original ,,Proiect Ecologic”

                             (cl.XII-a)

 

Parasca S.

(prof. de biologie)

 

5.

 

05.04.-27.04

,,ECO-reporterul în acțiune” (Video)

(Problemele cu care se confruntă comunitatea)

                            (cl. V-XII-a)

Parasca S.

(prof. de biologie)

Profesorii de geografie

 

 
   

 

 

 

 

 

Implicați-vă!!!!!   Priviti video in secțiunea galerie vidoe!!!