Activități realizate din Proiectul ,,Pauze de vis”

 

         Prin achiziționarea a 6 jocuri de masă interactive și 3 fotolii pufuri Bean – Beg s-a amenajat sala de ședințe destinată Consiliului Elevilor, iar prin solidaritatea,  spiritul de echipă și dorința de a îmbunătăți starea lucrurilor a celor implicați a beneficiat întreaga comunitate școlară. Astfel, împreună contribuim la menținerea stării de bine, încurajarea comunicării și crearea momentelor de odihnă și inspirație copiilor.

    Noile resurse sunt destinate elevilor liceului, beneficiarilor Centrului de plasament pentru copii separați de părinți „Căldura casei”, discipolilor Centrului de creație a copiilor și întregii comunități educaționale. Ne bucurăm că împreună reușim să contribuim la crearea unui mediu educațional mai prietenos și mai susținător pentru toți cei implicați.

   Activitățile au avut loc în cadrul proiectului „Incluziunea socio-școlară a copiilor din Centrele de plasament: de la vulnerabilitate, la incluziune”, implementat de AO PRODOCS în perioada 2023-2025, cu suportul financiar al Fundației pentru Copii Pestalozzi din Elveția