Seminar de formare a cadrelor didactice

,,CONSILIEREA  ȘCOLARĂ”

CȘ este o activitate recentă, aceasta fiind recomandată de cerințele societății actuale. Studiile de specialitate definesc CȘ ca o arie de servicii oferite unui client (individ sau grup) ce constau în observare, informare, orientare, sfătuire pentru a-l ajuta să-și rezolve problemele.

O definiție a Consilierii Școlare ne îndreptățește să afirmăm că activitatea de consiliere este un serviciu, în cadrul căruia cadrul didactic oferă asistență și suport emoțional elevului/ grupului de elevi în scopul dezvoltării personale și a prevenirii situațiilor problemă și a crizelor. Consilierea Școlară poate fi recomandată și în cazul unor situații/ împrejurări pozitive sau în cazul consilierii unor elevi de excelență/ elevi supradotați ca să nu apară riscul înstrăinării sau frustrării, atunci când aceștia se confruntă cu nevoia de adaptare la un mediu care nu se ridică la nivelul așteptărilor lor.

În cadrul acestui seminar cadrele didactice s-au familiarizat cu principalii factori implicați și cu responsabilități în consiliere școlară, cu principiile și etapele CȘ, cu metodele de lucru pentru consiliere și în consiliere. Un alt tip de consiliere este consilierea psihologică care se focalizează pe sprijin, ajutor și îndrumare realizată de psihologul școlar.

 Consilierea Școlară are un rol hotărâtor în procesul educațional, în promovarea sănătății și a stării de bine, în soluționarea problemelor identificate, în dezvoltarea personală și a prevenirii situațiilor de criză.